Potrivit polițiștilor clujeni, tânăra participa, joi după-amiază, la un concurs de ATV-uri în comuna Mărgău și s-a răsturnat cu ATV-ul.
„Conform primelor verificări, s-a stabilit că tânăra, în vârstă de 24 de ani, cetățean britanic, fiind în timpul unui concurs cu ATV-uri, ar fi frânat brusc pe o pantă și s-a răsturnat, fiindu-i cauzate leziuni la nivelul toracelui”, arată sursa citată.
Tânăra a fost transportată cu elicopterul la un spital din Târgu-Mureș, ulterior fiind declarat decesul acesteia.
Poliția face cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.